Vorba aceea înţeleaptă, că nu e pentru când sa pregăteşte, e pentru când se nimereşte, nu s-a perpetuat atâtea generaţii degeaba.
Aveam în plan acum vreo trei săptămâni, să mergem cu Mara cu tot, la un we de leneveală în Padiş, Glăvoi. Aşa, la înghesuială...corturi multe, printre grătare şi muzici. Numa că s-a anunţat atunci vreme rea şi nu am mai mers şi bine am făcut, pentru că am aflat ulterior că vremea fusese extraordinar de rea, adică Glăvoiul a avut parte de o mică viitură.
A venit vremea bună şi we prelungit cu ziua de Sf. Mărie liberă, aşa că am profitat acum. Eram în plan noi3 şi Mădă cu Ioana. Când am mers la Scarpa să cumpăr butelie pentru arzător, am aflat că ne vom întâlni acolo şi cu gaşca de la magazin, adică Seba cu Cristina şi cei doi copii şi Flavius cu Miha şi fiul lor. Deci, perfect!
Noi am plecat de vineri, cu troco-maşina noastră şi ne-am oprit peste noapte la Ştei, fiecare la rudele lui. La Ştei, la mătuşa lui Tibi şi la familia ei, mereu suntem bine primiţi, fără cusur. De data asta am stat la Ina şi Cipri, spre bucuria Marei, care nu s-a mai oprit din zburdat cu Andrei. Fetele două, au stat la părinţii Ioanei, naşii noştri, pe care, bine-neţeles, i-am vizitat şi noi cu drag.
Cu ceilalţi din Timişoara urma să ne întâlnim sâmbătă după-masa, direct în poiană.
De câţiva ani buni, drumul ce urcă spre Padiş-Glăvoi e în lucru, de data asta...chiar scria prin presa locală că e închis, în timpul săptămânii. Dar noi am urcat sâmbătă o dată cu o puzderie de maşini!...noroc ca mai bine de jumate s-au dus ulterior spre Padiş. Am stat ceva blocaţi în "trafic", dar până la urmă am ajuns cu bine, pe la ora prânzului, în poiană şi am campat. Dacă tot am putut ajunge cu maşina lângă cort, fam. Tarcea s-a hotărât să doarmă în maşină, pentru comoditate...:D...
Totuşi, pentru că a fost fetiţă cuminte, Mara primeşte un cortuleţ doar pentru ea! ...să se joace ziua:)
Baloane!!!
Poiana Ponor nu o ştiam decât cu apa. În imaginea de mai jos se vede Izbucul Ponor (izbucul, în "limbaj speologic", e locul de unde apa iasă din stâncă, un fel de izvor mai mare...), care se transformă în râul ce umple, la debite mari, lacul din poiana cu acelaşi nume. Aici, ca de altfel, în întreaga zonă, apa şi calcarul fac un spectacol unic şi... încurcat.
Dacă eu am rămas cu Mara în poiană,
să ne delectăm aruncând cu pietre în apă,
Tibi s-a gândit să-si facă de cap cu fetele...
Ştiam, din anii de speologie intensă, informaţii precise despre toată încâlceala carstică din zona Padişului. Pornind de la premisa solubilităţii calcarului în contact cu apa (de altfel, aşa se formează, la scară geologică, peşterile), Ioana, mai în temă acum, ne edifică...
Apa iasă din Izbucul Ponor, trece prin Poiana Ponor, unde, la debite mari şi la ploi, stagnează pentru a forma un lac temporar, foarte frumos! La debite mici, el se drenează complet în calcarele de dedesupt, ramânând doar pârâul văzut de noi.
Cu sau fără apa din lac, întreg volumul de apă drenat până la saturaţie, iasă din nou la suprafaţă pe valea Cetăţilor, curge tumultos la debite mari, pentru a intra cu mare tam-tam în Cetăţile Ponorului (ponorul e locul unde apa intră în rocă), unde formează cursul subteran al peşterii.
După ce parcurge peştera, acelaşi curs de apă iasă la suprafaţă în Izbucul Galbenei, formează Canionul Galbena şi apoi cheile Galbenei, vizitabile şi ele, dar într-o zi plină.
Pentru ca mersul lucrurilor să fie complet, în cele din urmă, după tot acest drum tumultos, râul nostru, din poza de mai jos, se varsă în Crişul Pietros!
Aşa-i că totul pare şi mai frumos şi mai spectaculos acum?...mie aşa mi se pare...
Poiana Ponor, fără lac
După lecţia de speologie, revenim la lălăială şi distracţie:
Trebuie să menţionez, că Mara, cât e ea de nebunică, are, ca şi mama ei, o latură pisi bine definită. De exemplu, nu îi place să se murdărească pe mâini...dacă poate să pună coatele sau altceva când cade, aşa face. Dacă nu are de ales, pune mâinile, apoi vine la mine să o şterg...
Puţină giuguleală...
Altfel de giugileală...
Asta e a-propos de pisi...
Pentru că Poiana Ponor e mare şi lipsită de corturi şi şoşonareală, am ocupat-o cu placere...
În faţă se vede faleza calcaroasă în faţa căreia râul Ponor se pierde din nou...este şi faleza unde se exersează TSA (tehnică speologică alpină), prilej cu care îmi amintesc de vremurile glorioase în care am câştigat aici un astfel de concurs...acum aproape 9 ani...eram minoră, aşa puştioaică eram.
Şi, mă mai gândeam acolo, năpădită de amintirea perioadei în care adolescenţa mea a luat o turnută fericită, adică m-am înscris în Asociaţia Speologică Prusik, mă gândeam...acum ca părinte...dacă ai mei ştiau ce urma să fac, când mi-au scris bileţelul că am voie să particip la şcoala de TSA (cum spuneam, eram minoră, mă primeau pe aici numa cu bilet de voie;) )...deci, clar că nu ştiau, decât în mare...oricum, au făcut bine ca m-au lăsat să umblu cât s-a putut...cinste lor, la fel o să facem şi noi!
Profitând de moleşala mea melancolică,
fetele coketele l-au luat din nou cu asalt, pe singurul mascul din preajmă...
Deşi nu au pus corturile lângă noi, ne-au invitat seara la un papricaş la ceaun...aşa că ne-am scos pentru sâmbătă seara!
La Glăvoi, pentru că e acces uşor şi sunt multe locuri de campare şi multe obiective uşor de vizitat, vine foarte multă lume. Şi mai ales, am observat foarte mulţi copii, mulţi, de la un an începând...zburdă liberi şi fericiţi prin poiană şi merg pe trasee cu părinţii lor.
Aici, în poză, este Clara, un an şi 4 luni, vecina noastră, cu care Mara a socializat destul de mult. Ei nu aveau rucsac de bebe, să vină cu noi pe traseu, dar până la urmă, a doua zi, au plecat şi ei prin apropiere, la Focul Viu mi se pare...
Şi iată-ne, cum spuneam, la cină :D! Bucătarii şefi, Flavius şi Cristina...
Pe Mara, pe măsură ce se însera, Moş Ene o gâdila pe la gete, tot mai tare...
Fochistul şef, ceilalţi, din rangul mai de jos, adunau lemne prin pădure!
Daphne, fetiţa lui Seba...mare drăcuşor şi ea!
Masa e aproape gata, copiii cei mai mici dormeau deja, doar Albertone a mai rămas pe baricade şi s-a delectat cu papricaşul mamei!
Dată fiind marea aglomerare de corturi, oameni şi muzici, dintr-o parte răsunau manele obosite, bleah, iar din cealaltă parte ne alinta auzul un grup cu chitara în dotare...noroc că cei din urmă erau mai aproape şi îi auzeam mai bine...
Puţin ţapănă, că maşina nu e făcută să doarmă trei persoane în ea, dimineaţa ne-a bucurat pe toţi.
După o vizită în cort la fete, Goanga şi-a început zburdatul prin rouă...noi ne pregăteam leneşi de mers la cafea. Da. Pentru că, Glăvoi fiind cu lume multă, are şi birturi/ cafenele...mai mult, unu' mai şmecher are şi "mol"... "Cornelu's Mol"
Iată-ne la mol, deci, la cafeaua caldă şi clătita rece de dimineaţă! delicioase, de altfel...
Şi pe la 10, cum stabiliserăm cu gaşca de cu seară...adică pe la unşpe, după fusul orar adaptat vieţii cu copii, am pornit în circuitul Cetăţilor Ponorului, un traseu de 5 ore, conform hărţii. Iniţial, am dorit să-l facem dinspre ponor spre balcoane, ca să urcăm vâlcelul cel abrupt, dar, pentru că planetele nu s-au aliniat corect din cauza lunii pline din noaptea precedentă, ne-a ieşit fix invers. Dar ne-am descurcat aproape voiniceşte toţi! sau voiniceşte, aproape toţi?
Lăsând jocul de cuvinte deoparte, copiii s-au descurcat exemplar: băieţii, pe picioarele lor şi fără mofturi, fetele, Daphne, mai la Seba, mai cu noi, mai singura, iar junioara Mara...mai mult în rucsac, ca inca e locul ei acolo...şi la Tib în spate, care şi el a fost voinic! Noi, doamnele şi domnişoarele, unele iniţiate, altele mai începătoare, dar energice toate;).
La balcoane! sau mai bine zis, la fostele balcoane, care acum s-au demontat, din motive de securitate. Nu ştiu dacă se vor reface în viitor...oricum, e impresionant să vezi de aici uriaşele hăuri de dedesupt, mai exact, dolinele de prăbuşire ale Cetăţilor (aşa îmi amintesc, că sunt de prăbuşire, să fie cu iertare dacă mă înşel...dar doline sigur sunt, au şi numere, 1,2 şi 3, adică nişte forme exocarstice ca nişte pîlnii, închise din toate părţile...).
...a vrut şi ea jos din rucsac!...
Familia Kis: Raul, Miha şi Flavius
Familia Szolosi: Daphne, Albert, Cris şi Seb
Fetele coketele!
(nu ştiu de ce ne spunem aşa, probabil doar pentru că rimează:)) )
Rugăciunea de amiază?!?
Şi, după încă o scurtă porţiune prin pădure, a urmat coborârea...cea pe care voiam să o evităm. Aici, vreau să spun, era bulevard!
Circuitul Cetăţilor e un traseu foarte popular, dar, pe cât de popular, pe atât de...dificil. Dificil pentru persoane mai puţin familiarizate cu muntele şi pentru copii. Cea mai mare problemă, dată mai mult de aglomerarea umană, decât de dificultatea coborârii, e faptul că pică pietre. Poteca marcată coboară într-un vâlcel pentru a te scoate în dolina văzută de la balcoane, dar e un mic grohotiş. Oamenii sunt dezorganizaţi, se urcă şi se coboară simultan, nu prea se are grijă la a nu da pietre...deci stresul principal ăsta e! ...nu am scăpat de ele, de altfel...
Aşa că am tras o concluzie retorică: ar trebui pus un panou de avertizare, cel puţin, oamenii tot se vor duce pe acolo, unii vor ignora sfaturile, dar măcar alţii vor fi mai atenţi. Cei de la Salvamont chiar avuseseră parte de o persoană accidenttă serios cu o piatră, cu câteva săptămâni înainte. Deci?...
Iată-ne ajunşi jos, în siguranţă. Mamele s-au relaxat, copiii s-au hodinit, am mâncat puţin şi după câteva poze, am plecat mai departe, spre dolina principală, cea cu "peştera uriaşă"
...plin de lume peste tot! străini, români, copii...zona e foarte populară, e clar!
Mai o coborâre şi vedem intrarea în peştera Cetăţile Ponorului, din dolina cu numărul 1, peşteră activă, cu lac subteran, mare şi spectaculoasă! nu am apucat să o parcurg, din păcate, în anii de speo...încă ne aşteaptă...
Ea e! atât cei care am fost, cât şi cei care nu, suntem impresionaţi,
pe măsura celor 74 m înălţime, cât are intrarea în peşteră (cea mai înaltă deschidere din Ro)!
Din păcate, e totuşi prea multă lume, ca să poţi savura în linişte frumuseţea locului.
Aşa suntem noi, cam egoişti, vrem să ne bucurăm singuri...de fapt, nu atât singuri, cât în linişte...nu că s-ar auzi mare gălăgie aici printre stânci, dar vorbesc de acea linişte sufletească, ce ţi-o aduce comuniunea cu natura...dar tot am savurat din plin!
După care, am ieşit napoi la drumul mare!...am avut parte de un spectacol care nu credeam că mai există...negativ, din păcate.
Nu ieşim bine din pădure, că din cealaltă parte traversează un grup de cocalari de cea mai joasă speţă... deci, aveau cu ei şi urla tare şi manelos un CASETOFON CU BOXE... deci casetofon, dinăla ca-n viedoclipurile din anii '90, dinăla ce-l duci aşa, pe umăr! şi acum râd...casetofon...şi treceau aşa şi rânjeau la noi! :)) :)) ...râsu-plânsu, că ăştia nu respectă deloc natura înconjurătoare, atâta timp cât nu resăectă nici măcar natura umană!
După acest episod, lăsat în urmă, ne îndreptăm către Glăvoi, ca acolo urma să ne aştepte Alexoi...
Fam. Hulban a venit şi ea, pentru o zi şi i-am găsit în plimbare, în întâmpinarea noastră. Copiii s-au salutat în somn...
În drum spre corturi, am făcut pauză de hidratare şi regrupare...pe iarbă, la mol!
Copilul mai mare...a mai dormit ceva...pană un nenea rău a pornit maşina şi l-a trezit!
Eu m-am bucurat de Alexoi!
...şi de Tibuloi!
Mădă şi-a înecat amarul decesului bocancilor...
Ioana admira priveliştea cu nepoţelul...
Familia cea mai numeroasă a ajuns şi ea la rehidratare!
Şi puiu lnostru de om s-a trezit ciufu'... cred şi eu că nu te poţi trezi cu zâmbetul pe buze după ce dormi în rucsac şi porneşte unu' maşina în urechile tale!...
După ce Ani cu Luci şi Alex au plecat spre Ştei, m-am luat cu Ioana şi am urcat pe Piatra Galbenei, un treseu de vreo 2 ore maxim, dus-întors. Tibi cu Mara şi Mădă au rămas la cort. Pentru că era şase seara, puţină lume mai era pe trasee, soarele era placut şi cald, pădurea verde şi luminată difuz...panorama de pe stânci, perfectă!
A doua zi dimineaţa, au făcut şi Tib cu Mădă traseul, era păcat să nu meargă.
Şi cu asta am rămas în minte...
Bun, şi cu plăcerea de a petrece 3 zile cu oameni faini, cu prieteni dragi şi cu copii minunaţi şi cuminţi!
